Crame Drăgășani

Crame aflate în județul Vâlcea în podgoria Drăgășani, pe care le poți vizita pentru degustare și achiziție de vinuri. O experiență enoturistică completă într-una dintre cele mai frumoase zone ale județului Vâlcea.

Crame Drăgășani

Cramele din Ținutul Vinului Vâlcean, sunt o surpriză plăcută pentru toți cei care doresc să descopere locuri noi, unde specialiști în enologie împărtășesc din cunoștințele și pasiunea lor tuturor celor care le calcă pragul. Podgoria Drăgășani este o zonă viticolă cu tradiție din România și este cunoscută pentru vinurile sale autohtone de înaltă calitate.

Degustare vinuri de Drăgășani

Cramele din zona Drăgășani oferă o experiență autentică de degustare a vinurilor. În fiecare cramă din Drăgășani vizitatorii vor descoperi soiuri autohtone unice și ospitalitatea specifică zonei.

Degustările de vin la cramele din Drăgășani oferă o călătorie senzorială prin istoria și tradițiile vinului românesc. Soiuri precum Crâmpoșie Selecționată, Negru de Drăgășani și Tămâioasă Românească sunt doar câteva dintre comorile viticole pe care le puteți descoperi în această podgorie, alături de un peisaj pitoresc.

Vizitare Crame Drăgășani, Vâlcea

O vizită la o cramă din Drăgășani poate fi o experiență deosebită. Pe lângă degustarea unor vinuri excelente, vizitatorii pot descoperi istoria și tradițiile locale legate de vinificație. O astfel de vizită include adesea un tur al domeniului viticol, explicarea procesului de producție a vinului și, bineînțeles, o degustare de vinuri acompaniată de gustări locale.

Vizita la una dintre aceste crame vâlcene durează aproximativ două ore. Rezervările trebuie făcute în avans, prin contact telefonic, dacă se dorește și servirea mesei (prânz sau cină) și pentru a anunța numărul de persoane participante.

Vizitarea unei crame alături de personal calificat include: Prezentarea procesului tehnologic de producere a vinului. Degustarea a 3 până la 10 vinuri, însoțite de brânzeturi sau preparate culinare. Plimbare prin vie.


Vezi unde te poți caza în Drăgășani

Hoteluri și apartamente în Drăgășani


Podgoria Drăgășani

Podgoria Drăgășani se află între Subcarpații Getici, la nord, și Câmpia Română, la sud și sud-est, cu un relief alcătuit din dealuri și coline cu altitudini variind între 200-300 de metri și 400-500 de metri. Climatul din această regiune viticolă este de tip temperat–continental.

Cramă din Drăgășani - Toamna la Domeniul Vila Dobrușa
Cramă din Drăgășani – Toamna la Domeniul Vila Dobrușa

Crame și Vinuri de Drăgășani

Soiurile de struguri cultivate în podgoria Drăgășani pentru producția de vin sunt diverse: Crâmpoșia selecționată, Novac, Negru de Drăgășani, Călina, Sauvignon, Chardonnay, Riesling Italian, Pinot Gris, Fetească Albă, Fetească Regală, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Merlot, Tămâioasa Românească, Victoria și Azur.

Vin de Dragasani Avincis Vila Dobrusa Vin alb Demisec
Vin de Dragasani Avincis Vila Dobrusa Vin rose Sec
Vin de Dragasani Avincis Vila Dobrusa Vin rosu

Vinuri de Drăgășani

Informații despre vinuri, soiuri și potriviri culinare

Cramele din Drăgășani, joacă un rol esențial în păstrarea și promovarea tradiției viticole din această regiune cu o istorie bogată în producția de vin. Prin eforturile lor, aceste crame duc mai departe arta vinificației, combinând cunoștințele tradiționale cu tehnologiile moderne pentru a crea vinuri de excepție, premiate!

Aceste crame din județul Vâlcea sunt și puncte de atracție turistică, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi nu doar vinurile, ci și cultura și tradițiile locale. Degustările de vinuri, tururile ghidate prin vii, precum și participarea la evenimente și festivaluri de vin sunt modalități prin care tradiția viticolă este transmisă și popularizată.


Crame din Podgoria Drăgășani

Crame aflate în podgoria Dragășani, în județul Vâlcea.

Cramele locale, multe dintre ele afaceri de familie, sunt un exemplu de respect pentru natură și tradiție, îmbinând dragostea pentru pământ cu un angajament față de excelență. În timp ce unele crame mizează pe continuitatea rețetelor transmise din generație în generație, altele își păstrează spiritul inovator, experimentând și reinventând stiluri pentru a aduce la viață vinuri unice.