Conacul Otetelișanu

O proprietate istorică din Benești, de peste 100 de hectare.

Domeniul Otetelișanu, o moștenire nobilă din Benești

La Benești, în județul Vâlcea, pe raza localității Bălcești, se află Domeniul și Conacul Otetelișanu – un loc în care timpul pare să fi rămas în loc, păstrând vie memoria unei familii de boieri vizionari și farmecul autentic al satului românesc. Domeniul se află la doar 21 km de Măciuca și 46 km de Drăgășani.

Cu o suprafață de peste 100 de hectare, domeniul îmbină armonios natura, patrimoniul și ospitalitatea. Veți descoperi aici păduri umbroase, livezi și vii, pășuni liniștite și un iaz – perfect pentru observarea păsărilor. O microfermă de animale întregesc farmecul locului, oferind o experiență autentic rurală.

Conacul Otetelișanu, Benești - Vâlcea. Curtea interioară a conacului.

Conacul Otetelișanu – inima domeniului

Ridicat la finalul secolului al XVII-lea sau începutul secolului al XVIII-lea, Conacul Otetelișanu este o culă brâncovenească impresionantă, cu o poveste legată de una dintre cele mai importante familii boierești din regiune. Aici s-a născut, în 1799, Petrache Poenaru – inventatorul stiloului cu rezervor, pedagog și academician.

De-a lungul timpului, domeniul a găzduit personalități marcante, precum Tudor Vladimirescu, care s-a adăpostit aici cu câteva săptămâni înainte de a fi arestat și executat în 1821. În perioada comunistă, conacul a fost naționalizat și s-a degradat considerabil. În prezent, domeniul este administrat de Fundația Domeniul Otetelișanu, care a restaurat complet conacul, primind în 2009 premiul pentru restaurare din partea Ordinului Arhitecților.

Conacul Mic și Moara Căpitanului – cazare și evenimente

Situate în partea estică a domeniului, cu acces din DJ676, se află alte două piese de arhitectură: Conacul Mic și Moara Căpitanului. Conacul Mic este dedicat cazării vizitatorilor, camerele fiind amenajate păstrând stilul tradițional, oferind în același timp confortul contemporan.

În apropiere de acesta, Moara Căpitanului – un spațiu amenajat pentru evenimente – găzduiește evenimente private, expoziții de artă și întâlniri culturale. Aici sunt expuse lucrări ale artiștilor care au participat la taberele de creație organizate la domeniu.

Vizitare

Domeniul poate fi vizitat gratuit, de marți până vineri, între 9:00 și 17:00.
Este recomandată o programare prealabilă, deoarece domeniul găzduiește periodic evenimente private.

Domeniul Otetelișanu este o atracție turistică și un loc al întâlnirii dintre trecut și prezent, dintre liniștea naturii și tumultul unei epoci ce a modelat istoria locală.

Galerie Domeniul și Conacul Otetelișanu

Conacul Otetelișanu

DJ676, Bălcești, Beneşti - Vâlcea

Etichete