Horezu

Drumul către Horezu – începutul unei călătorii prin timp și tradiție

Călătoria către Horezu nu este doar un traseu geografic, ci o trecere simbolică spre o lume unde tradiția încă respiră prin fiecare bucată de lut și fiecare cântec popular. Dacă pornești din București, pentru a ajunge aici, ai la dispoziție două rute de acces, fiecare cu farmecul său distinct.

Prima rută te poartă prin Râmnicu Vâlcea, un oraș care îți deschide poarta spre meleagurile subcarpatice. De aici, urmând linia de centură și indicatorul către Târgu Jiu, te așezi pe șoseaua principală care șerpuiește printre dealuri, conducându-te tot mai aproape de Horezu, capitala olăritului românesc.

A doua rută este mai domoală, poate chiar mai pitorească și trece prin comuna Nicolae Bălcescu, continuă prin Galicea, apoi prin Frâncești – unde Mănăstirea Dintr-un Lemn îți poate oferi un popas de liniște și reculegere. E un drum mai puțin grăbit, care te pregătește, parcă, pentru ceea ce urmează să descoperi.

Indiferent de calea aleasă, fiecare kilometru care te apropie de localitatea Horezu este o invitație la întoarcerea către esență – către oameni simpli, meșteșuguri vechi și un patrimoniu care pulsează încă în lutul modelat cu mâinile și cu inima.

Localitatea se află în centrul depresiunii Horezu și este marginită la nord de Munții Căpătânii, cu vf. Ursu de 2124 m, la sud de Măgura Slătioarei cu 767 m și dealurile Negruleștilor, Costeștilor și Tomșanilor, pe râurile Luncavăț, Râmești și Romani.

Teritoriul administrativ al orașului cuprinde un număr de 7 localități, orașul resedință Horezu și 6 sate aparținătoare: Romanii de Jos, Romanii de Sus, Râmești, Ifrimești, Tănăsești și Urșani. Se învecinează la nord cu comuna Malaia, la est cu comuna Costești, la sud-est comuna Tomșani, la sud comuna Măldărești, iar la vest comuna Vaideeni.

Horezu este o importantă zonă etnografică

Orașul Horezu este cunoscut ca centru etnografic și ca un vechi centru de ceramică populară – Ceramica de Horezu. Din punct de vedere al ocupațiilor tradiționale este cunoscut ca zonă de practicare a pomiculturii, creșterea animalelor, olăritului, exploatarea și prelucrarea a lemnului.

Din punct de vedere cultural, caracterul zonei este unul istoric, monahal, orientat catre activități de artizanat specific românesc, precum olăritul, țesăturile executate manual, pictura religioasă etc. Decorul lucrat de olari este bogat, realizat cu tehnici deosebite cum ar fi: stropitul, jirăvitul, desenare cu cornul, gaița, tipăritul etc. Vasele de Horezu sunt în prealabil angobate și apoi smălțuite și arse de două ori.

„Angobat” este un termen folosit în special în domeniul ceramicii și se referă la o tehnică prin care se aplică pe suprafața unui obiect ceramic un strat subțire de argilă lichidă (numită angobă). Această angobă poate fi în diferite culori și este utilizată fie pentru decorarea ceramicii, fie pentru a oferi o textură uniformă înainte de glazurare.

O poziție privilegiată, în nordul Olteniei

De asemenea trebuie remarcată poziția privilegiată din nordul Olteniei unde există cea mai mare concentrare de mănăstiri din țară, majoritatea din ele aflându-se în aproprierea Horezului.

Taina lutului, cântecul tradiției și arta pământului românesc

Orasul Horezu, vatră de cultură și civilizație, se înscrie ca unul dintre punctele turistice importante din țara noastră. Este menționat pentru prima oară în documentul dat la Râmnic la 5 septembrie 1487 de către voievodul Vlad Călugărul. Satul este apoi donat de Constantin Brâncoveanu Mănăstirii Hurezi. Așezarea se dezvoltă ceva mai mult după anul 1780, când devine cunoscut sub numele de „Târgul Horezu”, după de devine reședință de raion. Prima școală a luat ființă în 1832. Odată cu noua împărțire administrativ teritorială din 1968, localitatea este declarată oraș și de atunci cunoaște o rapidă ascensiune pe treptele urbanizării.

Graffiti în Horezu – Adrian Luță