Horezu

Drumul către Horezu – începutul unei călătorii prin timp și tradiție

Călătoria către Horezu nu este doar un traseu geografic, ci o trecere simbolică spre o lume unde tradiția încă respiră prin fiecare bucată de lut și fiecare cântec popular. Dacă pornești din București, pentru a ajunge aici, ai la dispoziție două rute de acces, fiecare cu farmecul său distinct.

Prima te poartă prin Râmnicu Vâlcea, un oraș care îți deschide poarta spre meleagurile subcarpatice. De aici, urmând linia de centură și indicatorul către Târgu Jiu, te așezi pe șoseaua principală care șerpuiește printre dealuri, conducându-te tot mai aproape de Horezu, capitala olăritului românesc.

A doua rută este mai domoală, poate chiar mai pitorească și trece prin comuna Nicolae Bălcescu, continuă prin Galicea, apoi prin Frâncești – unde Mănăstirea Dintr-un Lemn îți poate oferi un popas de liniște și reculegere. E un drum mai puțin grăbit, care te pregătește, parcă, pentru ceea ce urmează să descoperi.

Indiferent de calea aleasă, fiecare kilometru care te apropie de Horezu este o invitație la întoarcerea către esență – către oameni simpli, meșteșuguri vechi și un patrimoniu care pulsează încă în lutul modelat cu mâinile și cu inima.

Horezu – taina lutului, cântecul tradiției și arta pământului românesc.

Orasul Horezu, vatră de cultură și civilizație, se înscrie ca unul dintre punctele turistice importante din țara noastră. Este menționat pentru prima oară în documentul dat la Râmnic la 5 septembrie 1487 de către voievodul Vlad Călugărul. Satul este apoi donat de Constantin Brâncoveanu Mănăstirii Hurezi. Așezarea se dezvoltă ceva mai mult după anul 1780, când devine cunoscut sub numele de „Târgul Horezu”, după de devine reședință de raion. Prima școală a luat ființă în 1832. Odată cu noua împărțire administrativ teritorială din 1968, localitatea este declarată oraș și de atunci cunoaște o rapidă ascensiune pe treptele urbanizării.

Localitatea se află în centrul depresiunii Horezu și este marginită la nord de Munții Căpătânii, cu vf. Ursu de 2124 m, la sud de Măgura Slătioarei cu 767 m și dealurile Negruleștilor, Costeștilor și Tomșanilor, pe râurile Luncavăț, Râmești și Romani.

Teritoriul administrativ al orașului cuprinde un număr de 7 localități, orașul resedință Horezu și 6 sate aparținătoare: Romanii de Jos, Romanii de Sus, Râmești, Ifrimești, Tănăsești și Urșani. Se învecinează la nord cu comuna Malaia, la est cu comuna Costești, la sud-est comuna Tomșani, la sud comuna Măldărești, iar la vest comuna Vaideeni.

Ce se poate spune despre Horezu ca zonă etnografică?

Orașul Horezu este cunoscut ca centru etnografic și ca un vechi centru de ceramică populară – Ceramica de Horezu. Din punct de vedere al ocupațiilor tradiționale, Horezu este cunoscut ca zonă de practicare a pomiculturii, creșterea animalelor, olăritului, exploatarea și prelucrarea a lemnului.

Din punct de vedere cultural, caracterul zonei Horezu este unul istoric, monahal, orientat catre activități de artizanat specific românesc, precum olăritul, țesăturile executate manual, pictura religioasă etc. Decorul lucrat de olarii de la Horezu este bogat, realizat cu tehnici deosebite cum ar fi: stropitul, jirăvitul, desenare cu cornul, gaița, tipăritul etc. Vasele de Horezu sunt în prealabil angobate și apoi smălțuite și arse de două ori.

„Angobat” este un termen folosit în special în domeniul ceramicii și se referă la o tehnică prin care se aplică pe suprafața unui obiect ceramic un strat subțire de argilă lichidă (numită angobă). Această angobă poate fi în diferite culori și este utilizată fie pentru decorarea ceramicii, fie pentru a oferi o textură uniformă înainte de glazurare.

Un mare centru de pregătire al copiștilor, diecilor, gramaticilor a fost cel de la Mănăstirea Hurezi, ctitoria lui Constantin Brâncoveanu. Școala de pictură de la „Hurezu” a polarizat la un moment dat toate forțele creatoare locale, dând naștere unui curent și unei comunități artistice în cadrul căreia s-a cristalizat stilul brâncovenesc.

În general, pe baza unor simboluri ale trecutului, există un potențial cultural care nu este cunoscut și exploatat îndeajuns, relevat astăzi prin: muzee, case de cultură și biblioteci, manifestări culturale și ceramiști.

Ceramiștii din Horezu

Ceramiștii din zonă sunt adevărați meșteri care respectă tradiția și care au făcut saltul de la etnografic la artistic, de la utilitar la estetic, produsele de lut devenind adevărate opere de artă.

Muzeul Etnografic Horezu

Muzeul se află în cadrul Complexului Muzeal de la Măldărești din Horezu și are un profil etnografic și de artă medievală. Sunt expuse obiecte de arhitectură populară, cusături, țesături, picturi și port popular specific.

Muzeul Mănăstirii Hurezi

Muzeul Mănăstirii Hurezi conține diverse piese de artă medievală, țesături și numeroase exemplare de documente și cărți vechi. Aceste exemplare provin din biblioteca mănăstirii inițiată de Constantin Brâncoveanu, care avea una din cele mai valoroase colecții de carte ale timpului său. Deasupra intrării în bibliotecă scrie și astăzi în grecește „Biblioteca de hrana dorita sufleteasca, aceasta casa a cartilor, iubire pre inteleapta imbelsugare, in anul 1708”, scrisă de arhimandritul Ioan. Colecția avea în catalogul său, două cărți de biblioteconomie precum și cărti laice mai rare într-o mănăstire: Herodot, Euripide, Hesiod, Aristofan, Luchiano, Cărțile lui Iustinian, Cronicile Bizantine și lexicoane gramatici grecești și latine, studiate și de Alexandru Odobescu în 1860.

Casa de Cultură Horezu

Casa de cultură a fost construită în anul 1966 și de atunci coordonează activitatea culturală și educativă a orașului. În cadrul ei se găsesc o sală cu 400 de locuri, o bibliotecă și o Galerie de Artă Populară contemporană care deține o mare colecție de ceramică din obiecte donate timp de 30 de ani de meșteri populari participanți la Cocoșul de Hurez – târgul de ceramică din Horezu.

Prin piesele prezentate de fiecare centru se poate constata evoluția ceramicii românești, mutațiile ce s-au produs în tehnica de prelucrare a lutului, în diversificarea formelor, ca urmare a cererii pieței, și nu în ultimul rând a motivelor decorative.

În competiția ce a început odată cu impunerea târgului ca centru al ceramicii românești contemporane, renumiții meșteri olari au prezentat specialiștilor piese ce adaugă, an de an, noi date despre centrul pe care-l reprezintă, cât și asupra personalitații artistului. Galeria de artă populară contemporană românească se constituie, asemenea Târgului ceramicii populare românești „Cocoșul de Hurez”, într-o viziune salvatoare a unui meștesug multimilenar.

Graffiti Hotel Horezu // Adrian Luță

Biblioteca „Ada Orleanu“

Biblioteca este deschisă permanent, are o sală de lectură și un fond de carte de 40.000 de volume.

Manifestări culturale

Viața locuitorilor din Horezu este animată de o serie de evenimente ce promovează tradițiile și produsele specifice zonei. Dintre cele mai cunoscute târguri și festivaluri populare se numără:

• Târgul anual de olărit „Cocoșul de Hurez” destinat tuturor olarilor din România, este organizat pe platoul „Stejari”, în prima săptămână din luna iunie și durează trei zile. Printre meșterii populari veniți la târg din toată țara se numără și reprezentanți de seamă ai ceramicii de Horezu: Eufrosina Vicșoreanu, Dumitru Mischiu, Costel și Ionel Popa, Bâscu Mihai, Frigură Viorel și mulți alții. Cea mai mare parte a produselor premiate sunt expuse la galeria de artă contemporană, deschisă la Casa de Cultură din Horezu.
• Festivalul Eco-Etno-Folk-Film se organizează anual la începutul lui septembrie la Casa de Cultura „Dinu Săraru” din Slătioara și sunt premiate producții cinematografice de scurt metraj pe teme ecologice, etnologice și folclorice.
• „Fagurele de aur“ sărbătoare națională a apicultorilor, se ține în a doua săptămână din iunie și durează doua zile, la Tomșani.
• „Învârtita dorului” festival de cântec ciobănesc și paradă de costume populare, se ține în a treia săptămână din luna iunie în Vaideeni.
• „Brâul de aur” șezătoare și concurs de creație, este organizat în fiecare an în ziua de Sf. Ilie (20 iulie), la Bărbătești.