Mănăstirea Pahomie

Mănăstirea Pahomie, Cheia / Vâlcea

• Acces rutier doar prin Valea Cheii, sat Cheia.
• Mănăstirea este situată la 22,5 km de Băile Olănești și la 30 km de Râmnicu Vâlcea.

Mănăstirea Pahomie este situat pe teritoriul localității Băile Olănești (comuna Bărbătești), județul Vâlcea, la aproximativ 30 km de Râmnicu Vâlcea, sub crestele Munților Căpățânii, accesul la această așezare monahală se face pe DN 64A, Râmnicu Vâlcea – Băile Olănești, trecând prin Păușești-Măglași, virând la stânga spre satul Cheia, apoi pe Valea Cheii, pe un drum forestier practicabil și accesibil și cu mijloace auto, până la Izvorul Frumos, care țâsnește de sub steiul de stâncă lung de aproape 50 de metri, pe care este cladită biserica mănăstirii, având hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”.

Din pisania actuală a schitului rezultă ca întemeietori Pahomie monahul și Sava Haiducul, în anul 1520, justificându-se numele de Schitul Pahomie de la Izvorul Frumos.

După o alta pisanie, acest Pahomie nu ar fi altul decât marele ban Barbu Craiovescu, ctitorul Mănăstirii Bistrița, care în anii 1519-1520, când reclădește Bistrița, dărâmată de tunul lui Mihnea cel Rău în anul 1509, zidește și Schitul Pahomie, în amintirea faptului că la Izvorul Frumos, în pustietatea masivului Buila, în drumul pe care-l căuta prin pădure ca să ajungă la Sibiu, spre a scăpa de urgia lui Mihnea, își găsește salvarea vieții sale și a celor care îl însoțeau în pribegie. Printre prietenii săi se afla căpitanul de oaste Sava, devenit Sava Haiducul, pentru faptul că, zăbovind stăpânul sau de mai multă vreme aici, deseori a făcut incursiuni prin localitățile învecinate, pentru a face rost de hrană.

Data de 1684 din pisania de astăzi a mănăstirii este presupusă a fi anul în care a avut loc repararea schitului, în același an fiind renovată și Mănăstirea Bistrița de Constantin Brâncoveanu, în calitate de descendent al familiei Craioveștilor.

Din 17 decembie 1824, avem date scrise despre starea schitului „Izvorul Frumos” – metocul mănăstirii Iezer: „Biserica se află spre dărâmare cu totul”. Din anul 1880, schitul a fost părăsit. Abia în 1952 s-a reclădit biserica în forma ei inițială, după trăsăturile zidurilor rămase, cu zidari din Costești și tâmplari din Bărbătești, pictura fiind executată de Stan Hermeanu, în 1956. Cu timpul pictura s-a deteriorat, fiind refacută în 1997, de către ierodiaconul Popa Nicolae din Perișani.

Sfințirea schitului s-a facut la 30 septembrie 1956, de către episcopul Iosif al Râmnicului, și a fost încredințat spre îndrumare părintelui Veniamin de la Schitul Pătrunsa.

Primul viețuitor al schitului reînnoit a fost călugarul Ioasaf Ionescu, venit de la Arnota. El moare în 1980 și este înmormântat lângă zidul bisericuței schitului. După această dată, schitul este păstorit de tânărul monah Galaction Zelig, format duhovnicește de părintele Lavrentie Sovrea de la Mănăstirea Frăsinei, însuflețind schitul cu viețuitori și scotându-l astfel din anonimat. Simțindu-se obosit, părintele Galaction cere Prea Sfințitului Gherasim, pe parintele ieromonah Ieronim Tamas, de la mănăstirea Nicula, fiul duhovnicesc al Înalt Prea Sfințitului Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului, pentru a prelua conducerea schitului. Cererea este aprobată începând cu data de 1 ianuarie 2002.

Biserica, construită sub o mare stâncă – pe care se află chipul Domnului, având în apropiere o cascadă cu apă de munte, rece ca gheața, își așteaptă în liniște și rugăciune vizitatorii.