Festivalul Buridava – sărbătoarea istoriei și comunității din Ocnele Mari

Eveniment încheiat!

Un eveniment tematic ce se desfășoară anual, la începutul lunii august, la Ocnele Mari. Festivalul Buridava este deopotrivă o sărbătoare și o celebrare a istoriei acestor locuri.

Festivalul Buridava – eveniment cultural și istoric

Acest eveniment cultural și istoric desfășurat la Ocnele Mari este dedicat celebrării patrimoniului daco-roman din regiunea fostei cetăți Buridava – un loc de întâlnire al civilizaților dacice și romane. Buridava dacică se află pe teritoriul localității Ocnele Mari din județul Vâlcea, iar festivalul își propune să păstreze și să promoveze tradițiile și obiceiurile care datează dinainte de anul 300 î.Hr. Potrivit filozofului grec Ptolemeu, Buridava a fost capitala geto-dacă a tribului Burilor.

Tabere militare și reconstituiri istorice

Evenimentul include demonstrații de lupte între daci și romani, parade militare, și prezentări de echipamente și armuri specifice celor două culturi. Acestea au loc în Parcul Central din Ocnele Mari cât și în incinta Salinei Ocnele Mari.

Informații Salina Ocnele Mari

Informații Salina Ocnele Mari

Dacă dorești să afli mai multe despre acest obiectiv turistic poți vizita această pagină.

Ateliere de meșteșuguri și expoziții de artefacte

Vizitatorii pot vedea diferite ateliere, unde sunt prezentate meșteșugurile tradiționale, precum olăritul, prelucrarea metalelor, țesutul, procedee specifice perioadei daco-romane. Vor fi organizate expoziții cu artefacte arheologice descoperite în zona Buridava, precum și replici ale unor obiecte de uz cotidian, arme și unelte din perioada dacică și romană.

Conferințe și prezentări

La Casa de Cultură „Mircea Demetriade” din Ocnele Mari, specialiști în istorie și arheologie susțin prezentări și conferințe pe teme legate de istoria și cultura daco-romană și a celor mai noi descoperiri arheologice, oferind o componentă educativă evenimentului.

Spectacole de muzică

Festivalul cuprinde și spectacole de muzică populară și concerte în diferite stiluri muzicale, susținute de trupe consacrate din România.

Programul ediției 2025

Sâmbătă, 2 august

  • 11:00 – Deschiderea Taberei Dacice (Parc Central Ocnele Mari)
  • 18:00 – Premiera spectacolului muzical „Maria Reloaded” dedicat Mariei Tănase (Casa de Cultură „Mircea Demetriade”)
  • 18:30 – 22:30 – Concert pe Esplanada Ștrand Ocnele Mari
    • Constantin Lătărețu
    • Ionela Petria
    • Orchestra Profesionistă de Muzică Populară „Rapsodia Vâlceană”
    • Ștefania Diță
    • Medeea Dirinea

Duminică, 3 august

  • 11:00 – Conferință despre cercetările arheologice la situl Buridava, Campania 2023–2024 (Casa de Cultură „Mircea Demetriade”)
  • 19:00 – 22:30 – Concert pe Esplanada Ștrand Ocnele Mari
    • Bere Gratis
    • Groove Fusion
    • Teodora Brădeanu

Prezentator: Ionela Petria
DJ: Edy

Activitățile din cadrul acestui eveniment se desfășoară în intervalul orar 11:00 – 22:30. Pentru detalii consultați programul oficial al evenimentului.


Festivalul Buridava are rolul de a păstra și promova patrimoniului cultural național și de a aduce în prim-plan o parte importantă a istoriei României. Acesta oferă participanților o experiență educativă și recreativă.


Imagini de la ediția din 2023 a Festivalului Buridava de la Ocnele Mari.